Gata, s-a rezolvat şi problema plagiatului lui Victor Ponta: „fapta nu există”, a constatat Parchetul. Bine, să-l credem pe cuvânt. Şi să le livrăm şi altora ceva din know-how-ul nostru pe această temă, căci suntem pe cale de a produce inovaţii la nivel mondial.

Suntem în continuare o societate extrem de simpatică şi creativă, în care orice „se face din vorbe”. Parchetul zice că fapta nu există, deşi oricine poate constata asemănările dintre două texte, iar o Comisie a Universităţii Bucureşti a demonstrat clar că teza de doctorat a premierului a preluat părţi întregi de text din alte lucrări. Aşa că să lăsăm deoparte chestiunile juridice şi să ne ocupăm de nişte contribuţii importante la istoria culturii.

În viziunea procurorului – bazată pe un raport al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor – „nu există identitate totală de structură, ci doar o identitate parţială de structură”. Deci, dacă e „identitate parţială”, e acceptabil. Şi nici nu se poate lămuri cât anume: „Nu se poate proceda la calcularea procentului de text identic preluat, deoarece formatele lucrărilor, tipul caracterelor utilizate şi paginaţiile sunt diferite”. Care va să zică, nu poţi compara un text scris cu – să zicem – fonturi Times New Roman cu un text scris cu Helvetica. Asta mi se pare o idee care schimbă cu totul ceea ce ştiam până acum despre meşteşugul tipografic şi despre editarea de cărţi. De secole, de când omenirea a început să se bucure de avantajele minunatei descoperiri a lui Gutenberg (perfecţionată apoi de maeştrii italieni ai tiparului din vremea Renaşterii, apoi de alţi şi alţi artişti şi meşteşugari), textele s-au tipărit cu caractere care erau numărabile, indiferent de forma lor grafică, indiferent de felul în care arată – cum zic tipografii – „oglinda paginii”. Acelaşi text putea fi tipărit de edituri diferite cu caractere diferite, cu număr de pagini diferit, în