foto: mediafax.ro FC Steaua a anunţat pe site-ul oficial, că mijlocaşul Alexandru Chipciu, accidentat în partida caştigată cu Dinamo, scor 2-0, a fost operat, luni după-amiază, la Spitalul de Ortopedie Medlife, din Capitală, de către o echipă condusa de doctorul Ioan Codorean.
Fractura de tibie dreaptă (pilon posterior) a fost stabilizată cu ajutorul unei plăci cu şuruburi, iar intervenţia reuşită va fi urmată de o perioadă de imobilizare. Conform steauafc.com, reabilitarea propriu-zisă, care a fost estimată la 4 luni şi jumătate, va începe imediat după ce se va renunţa la aparatul gipsat.
Rapid, trei ani pe bară
UEFA a anunţat că FC Rapid a fost amendat cu 100.000 de euro şi exclus dintr-o ediţie de cupă europeană în cazul în care se va califica în viitoarele trei sezoane, în timp ce Dinamo poate evolua în competiţiile europene, după a îndeplinit criteriile Instanţei de Control Financiar (CFCB). "Opt cluburi au fost sancţionate din cauza datoriilor şi au avut timp la dispoziţie pană la 31 martie să-şi rezolve problemele, evitand aplicarea suspendărilor decise. FC Rapid Bucureşti (Romania) şi FC Arsenal Kiev (Ucraina) nu au îndeplinit condiţiile impuse de CFCB. Rapid Bucureşti a fost amendat cu 100.000 de euro şi exclus din următoarea competiţie europeană în care se va califica în viitoarele trei sezoane". se arată pe site-ul oficial al forului european, care anunţă că gruparea Arsenal Kiev a fost amendată cu 75.000. !n schimb, Dinamo va putea evolua în competiţiile europene, în cazul unei calificări: "CFCB confirmă că Málaga (Spania), HNK Hajduk Split (Croaţia), NK Osijek (Croaţia), FC Dinamo Bucureşti (Romania), FK Partizan (Serbia) şi FK Vojvodina (Serbia) au îndeplinit condiţiile impuse, astfel că sancţiunile nu se aplică".
Pleacă şi Ramona de la Oltchim
Handbalista Ramona Farcău a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX,