Nici nu se putea o prefaţă mai reuşită la ce s-a întâmplat luni la Înalta Curte, decât meciul de duminică dintre echipa baciului machedon din Pipera şi cea a machedonului din Constanţa: Blat cu B, L, A şi T mare! Blatul din Ghencea l-a salvat pe finul Gică de la retrogradare, iar cel de la Înalta Curte i-a făcut aproape scăpaţi pe cei opt lupi de pază ai turmelor de mioare cu crampoane, de iminenţa cuştii cu zăbrele.
Probabil că vă veţi întreba: ce fel de blat e cel de la Curte? Unul cât se poate de clar: în loc să marcheze din poziţii clare, judecătorii s-au făcut că nu văd poarta şi că mingea care le-a fost pusă la dispoziţie e dezumflată. Aşa că după o miuţă de 1.700 de zile, au trimis-o la instanţa inferioară să o mai umfle niţel, dacă au cu ce…
Practic, judecătorii de la Înalta Curte s-au spălat pe mâini, cerând rejudecarea cauzei, în condiţiile în care, în 2014, dosarul se apropie de prescriere. Şi n-am nici o îndoială că armata de avocaţi a celor opt inculpaţi cu averi de o jumătate de miliard de euro va trage toate iţele posibile pentru a obţine amânări şi expertize până când cauza, târâtă până acum între instanţe şi parchet, nu va mai avea obiect.
Celălalt blat poartă în el un sâmbure de dramă: drama celui convins că relaţia sa personală cu Divinitatea, asiduu cultivată, îl poate scoate din orice necaz. Baciul machedon constată însă, cu surprindere, că Steaua sa e pe cale să apună şi că tot ce-i susuraseră la urechi mioarele favorite – că e deştept, frumos şi norocos şi mai ales, credincios – nu mai face doi bani în faţa perspectivei de a-şi petrece următorii doi ani departe de microfoanele şi camerele presei.
Este, desigur, o experienţă-limită, pe care ar fi absurd să i-o doreşti cuiva. În cazul lui Gigi Becali, aceasta a constituit o constantă a jocului său permanent cu focul, aflându-se de câteva ori la
