Comunitatea Evreiască din Oradea a marcat 69 de ani de când ocupanţii hitlerişti şi trupele ungureşti au organizat trenurile morţii cu care au fost duşi spre taberele de exterminare 33.000 de evrei orădeni. Ceremonia de comemorare a celor dispăriţi în Holocaust a avut loc marţi, 21 mai, la Sinagoga de pe strada Mihai Viteazul din Oradea.
În deschiderea manifestării, ing. Felix Koppelmann, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Oradea, a salutat prezenţa la eveniment a invitaţilor şi a marcat importanţa acestui moment. Printre cei care au onorat cu prezenţa acest eveniment se numără Bocskei Laszlo, episcopul romano-catolic de Oradea, Cornel Popa, preşedintele CJ Bihor, chestorul Liviu Popa, şef al IPJ Bihor, Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, şi Aurel Chiriac, directorul Complexului "Muzeul Ţării Crişurilor". Cel mai emoţionant moment a fost cel în care supravieţuitorii Holocaustului au aprins şase lumânări în memoria celor 6 milioane de evrei care au pierit în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau şi în alte lagăre similare. În continuare, Corul "Gyuri Vilan", condus de Ari Nagy Alexandru, a prezentat câteva cântece în memoria victimelor tragicului eveniment, după care Felix Koppelmann, preşedintele Comunităţii Evreieşti, şi Preasfinţia Sa Bocskei Laszlo, episcopul romano-catolic de Oradea, au susţinut alocuţiuni despre Holocaust. Rabinul Shraya Kav a oficiat, apoi, rugăciunea de aducere aminte, după care toţi cei prezenţi s-au deplasat la Monumentul martirilor evrei din Oradea, unde au rostit rugăciunea Kaddish pentru cei decedaţi. La ieşirea din sinagogă, înainte de a ajunge la monument, ei au aprins 30 de lumânări în memoria celor 30.000 de evrei orădeni. Înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, Oradea a avut una din cele mai mari comunităţi evreieşti din ţară. Populaţia evreiască, parte integrantă a vieţii oraşu