„Mama m-a sărutat, a dat să zică ceva şi s-a întors cu faţa spre fereastră…” La 15 mai s-au împlinit 175 de ani de la naşterea celui mai importat pictor român din toate timpurile, Nicolae Grigorescu. Vom marca aniversarea cu câteva amintiri ale pictorului şi ale celor din preajma sa. În 1850, la 12 ani, după numai doi ani petrecuţi sub îndrumarea lui Anton Chladek, considerând că învăţase tot ceea ce era de învăţat şi cuprins de dorinţa de a veni în ajutor familiei sale, Nicolae Grigorescu părăseşte atelierul maestrului şi începe să lucreze singur iconiţe, pe care le vinde prin bâlciuri şi prin pieţele capitalei, duminica şi în zilele de sărbătoare. Iată-l pe marele pictor amintindu-şi cu emoţii de această perioadă dificilă a vieţii şi carierei sale: “După doi m-am întors acasă şi am început să fac singur iconiţe. Era vară. Duminica mă duceam la Obor. Îmi aşterneam hăinuţa jos, îmi întindeam marfa pe ea şi-mi aşteptam muşterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la ţară, mă întrebau cine le-a zugravit; le spuneam că eu… şi cumpărau bieţii oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit acasă după cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveţi şi, când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la mine şi m-a întrebat îngrijată de unde-s, că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva şi s-a întors cu faţa spre fereastră, că-i venea să plângă… Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viaţa mea. Eram mare, aduceam parale în casă, bucurie la ai mei, cu munca mâinilor mele… Cine mai era ca mine!”. Barbu Brezianu povesteşte o întâmplare aproape comică din vremea uceniciei lui Nicolae Grigorescu, petrecută în ajunul unui praznic, când meşterul Anton Chladek l-ar fi luat pe Nicu în căruţă şi ar fi mers amândoi la un iarmaroc din judeţul Ialomiţa, pentru a vinde iconiţe. Apucându