Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Portariuc, "lucrat" de unii şefi portocalii din Primărie

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 22 mai 2013 ·

Primarul Ovidiu Portariuc a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că unii angajați ai Primăriei, care deţin funcţii importante, nu-și fac datoria și le-a cerut acestora să se hotărască de ce parte a baricadei se află.

“Le-am transmis să înțeleagă că una a fost voința cetățenilor și dacă vor încerca să pună piedici sau să saboteze anumite acțiuni, se va îndrepta într-un final asupra lor. Încep să ies zilnic şi să verific.La un moment dat erau două variante, ori există incompetență, ori există rea voință, să nu zic sabotaj că e prea mult. Cred că a fost doar o abordare mai lejeră a lor. Faptul că anumite persoane au și funcții de conducere în administrație și funcții de conducere în politică, într-un partid aflat în opoziție în PDL, îi pune într-o situație extrem de dificilă.  Le-am oferit o şansă, dar îi aştept să înţeleagă că lucrurile trebuie să meargă înainte. Cei care pun piedici trebuie să înţeleagă.Am pornit cu bună credinţă şi nu am vrut să fac schimbări. Dacă nu înţeleg lucrurile acestea, în cel mai scurt timp vom schimba modul de abordare. Toată echipa este echipa fostului primr, nu am făcut nici o schimbare. Am început cu sancţiuni disciplinare, cu reduceri de salariu, şi văd că lucrurile au început să se mişte”, a adăugat Portariuc. La insistenţele reprezentanţilor mass-mediei locale acesta a precizat faptul că şeful din primărie sancţionat este  Nicolae Semenescu, director la Direcţia Edilitare, decizia privind sancţionarea acestuia cu diminuarea cu 10% a salariului pe o lună de zile, fiind luată de Comisia de disciplină. “Sancţiunea a fost dată pentru neducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu, pentru anumite erori în documentarea unor aspecte, sesizarea unor aspecte pe o anumită porțiune de stradă care nu a fost recunoscută ca făcând parte dintre atribuțiile domniei sale, dar ulterior s-a dovedit că făceau parte din at

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 4 ore
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°