O nouă echipă de handbal slătineană luptă pentru o medalie. Junioarele IV de la LPS Slatina, pregătite de Victor Dăbuleanu, s-au calificat la turneul final. Slătinencele au reuşit accederea după victoriile cu LPS Banatul Timişoara, Victoria Nădlac şi Energetic Râmnicu Vâlcea, înregistrate la turneul semifinal ce s-a desfăşurat la Craiova.
Echipa de junioare IV a LPS Slatina a participat, în perioada 17-19 mai, la turneul semifinal ce s-a desfăşurat la Craiova. Handbalistele slătinene au obţinut trei victorii, impunându-se în meciurile cu LPS Banatul Timişoara (22-20), Victoria Nădlac (25-11) şi Energetic Râmnicu Vâlcea (18-14), pierzând un singur joc, cel cu CSM Craiova, scor 18-19. În urma rezultatelor înregistrate, LPS Slatina are şansa de a cuceri o medalie.
„Evoluţia fetelor a fost mulţumitoare, am picat într-o grupă grea, cu fosta campioană de la minihandbal, LPS Banatul, dar care a avut neşansa să fie eliminată, din cauza unui arbitraj ostil în meciul cu Craiova, de care am avut şi noi parte. Este o echipă bună, robustă, am învins-o la două goluri, dar meciul putea să-l câştige oricare dintre echipe, am avut mai multă inspiraţie în timpul jocului. Nu am putut folosi întreg lotul, pentru că la eurozonă am participat cu două echipe, iar regulamentul nu mi-a permis să iau de la cealaltă echipă, care nu s-a calificat, decât patru jucătoare”, a declarat antrenorul celor de la LPS Slatina, Victor Dăbuleanu.
Turneul final va reuni douăsprezece echipe. Întrecerile se vor disputa la jumătatea lunii iunie, însă, deocamdată, nu a fost stabilit locul.
LPS Slatina: Alexandra Belu, Alina Matei, Andreea Olariu, Andra Duţă, Marina Frînghie, Alina Sandu, Giorgiana Ivan, Oana Băban, Iuliana Craiu, Gabriela Barbu, Adina Cace, Ileana Ionescu, Mariana Lecu, Ana Stoykovic, Andreea Ivan, Ramona Călin, Bianca Chiriţă, Mihaela Neagu Ciucu, Mădăl