Andrei Maioreanu a fost ales anul trecut, pentru un nou mandat, consilier judeţean pe listele USL, conform declaraţiei de avere completate de acesta, veniturile sale salariale la Hidroelectrica au fost în anul 2011 de peste 104.000 lei. Soţia sa a câştigat şi ea, ca referent de specialitate, peste 41.000 de lei. De asemenea, funcţia de consilier judeţean i-a asigurat acestuia câştiguri de circa 9400 de lei, din chirii vicepreşedintele PSD Gorj mai câştigând 3600 de lei.
Conform declaraţiei de interese, Maioreanu este şi unic acţionar la o firmă care îşi are sediul la adresa de domiciliu a acestuia. Consilierul judeţean are în proprietate patru terenuri intravilane la Târgu Jiu, cu suprafeţe cuprinse între 79 mp şi 329 mp, trei dintre ele fiind achiziţionate în 2003, celălalt în anul 2011. Pe două din terenuri se află case de locuit, cu suprafeţe de 151 şi, respectiv, 12 mp, iar pe celelalte două loturi se află spaţii comerciale, fiecare dintre acestea având 102,43 mp, conform declaraţiei de avere.
În plus, consilierul judeţean deţine un autoturism achiziţionat în anul 2006, în 2012 el contractând două credite bancare. Unul dintre credite, cu scadenţa în 2037, este de 270.000 de lei, iar celălalt, scadent în 2017, este de 50.000 de lei.
Andrei Maioreanu a fost ales anul trecut, pentru un nou mandat, consilier judeţean pe listele USL, conform declaraţiei de avere completate de acesta, veniturile sale salariale la Hidroelectrica au fost în anul 2011 de peste 104.000 lei. Soţia sa a câştigat şi ea, ca referent de specialitate, peste 41.000 de lei. De asemenea, funcţia de consilier judeţean i-a asigurat acestuia câştiguri de circa 9400 de lei, din chirii vicepreşedintele PSD Gorj mai câştigând 3600 de lei.
Conform declaraţiei de interese, Maioreanu este şi unic acţionar la o firmă care îşi are sediul la adresa de domiciliu a acestuia. Consilieru