Autorităţile locale din Adjud vor inaugura, în perioada imediat următoare, Centrul Comunitar pentru persoanele de vârsta a treia. Proiectul a fost înfiinţat în cadrul programului PHARE cu acelaşi nume, costul total ridicându-se la 62.537 euro. Proiectul în sine a urmărit crearea unui serviciu social comunitar pentru rezolvarea unor nevoi specifice persoanelor vârstnice din zona municipiului Adjud. În prezent, la nivel de Centru sunt furnizate servicii sociale de asistenţă şi informare privind drepturile de protecţie socială, de consiliere juridică şi psihologică, servicii de asistenţă socio-medicală, de terapie ocupaţională şi petrecerea timpului liber, precum şi servicii de intervenţie în situaţii de criză pentru persoanele vârstnice. Primarul Adjudului, Constantin Armencea, a declarat că acest proiect, finalizat şi dotat cu logistica necesară, reprezintă o mare realizare în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii persoanelor în vârstă din Adjud. „Este un proiect de mare importanţă pentru municipiul Adjud. Beneficiarii acestui proiect sunt oamenii în vârstă din Adjud, care au nevoie de sprijinul şi de dragostea noastră“, a precizat primarul Constantin Armencea.
Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, a precizat că acest proiect este binevenit, mai ales că beneficiare sunt persoane în vârstă, care se confruntă cu diverse probleme de sănătate, lipsuri materiale şi care, de cele mai multe ori, sunt singure. „Persoanele de vârsta a treia au nevoie de noi. Ca social-democraţi, trebuie să reparăm toate erorile făcute de fosta guvernare pedelistă şi să îndreptăm nedreptăţile suferite de aceşti oameni. Persoanele de vârsta a treia sunt o prioritate pentru actuala guvernare şi pentru administraţia locală din municipiul Adjud “, a spus Victor Roman.
Autorităţile locale din Adjud vor inaugura, în perioada imediat următoare, Centrul Co