Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul comunei Homocea s-a luat de gât cu preşedintele PNG Vrancea în sediul Crucii Roşii

Publicat in Adevarul, miercuri 22 mai 2013 ·

Spiritele au degenerat pe fondul conflictului din consiliul local Homocea, acolo unde la 11 de la alegerile locale situaţia este în continuare neclară.

Primarul comunei Homocea, Neculai Ionescu şi preşedintele PNG Vrancea, Zamfir Macovei, au avut astăzi o dispută aprinsă în sediul Crucii Roşii din Focşani, acolo unde cei doi s-au întâlnit întâmplător.

Potrivit şefului PNG, primarul Neculai Ionescu a fost extrem de violent atunci când l-a văzut, cunoscut fiind conflictele dintre cei doi din cadrul consiliului local Homocea.

„Eu vorbeam cu doamna Davidean şi la un moment dat a intrat în sediu Neculai Ionescu. A început să mă jignească, spunându-mi că vrem să conducem primăria cu puşcăriaşii lui Becali, i-am răspuns şi eu şi în pasul următor mi-a băgat mâna în gât. Noroc că m-am apărat cu scaunul şi am reuşit să ies afară şi să sun la poliţie”, ne-a declarat şeful PNG Vrancea.

Zamfir Macovei spune că scena s-a petrecut de faţă cu directoarea Crucii Roşii, căreia Ionescu i-ar fi spus pe un ton răstit să plece din încăpere.

Primarul comunei Homocea, care este şi preşedintele Crucii Roşii Vrancea, nu a răspuns la telefon pentru a prezenta varianta sa. Poliţia face cercetări în acest caz.

De menţionat că după alegerile locale din vara anului trecut, noii aleşi din consiliul local o ţin într-un scandal continuu. Întrucât există un echilibru aproape prefect între cele două grupuri care ar trebui să constituie puterea şi opoziţia, reprezentate pe de o parte de USL şi cei al PP-DD şi de cealaltă parte de aleşii PNG şi APV, activitatea consiliului local este aproape blocată iar şedinţele se desfăşoară cu poliţia la uşă, pentru ca lucrurile să nu degenereze.

Mai puteţi citi:

De 10 luni, consiliul local al comunei Homocea o ţine numai într-un scandal

Rudele candidatului PNG la Primăria Homocea, arestate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 17 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 47 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 8 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°