Un polițist de la serviciul de Ordine Publică din cadrul Poliției Bumbești-Jiu a fost agresat marți seara de unul dintre vecinii săi. Între cei doi bărbați a izbucnit o ceartă, polițistul primind un pumn în față și apoi căzând și lovindu-se cu capul de bordură. Agresorul a fost reținut, iar polițistul – internat la București, în stare gravă.
Bogdan Constantin Șelaru, polițistul care acum se zbate între viață și moarte, are 32 de ani și este angajat al Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliției Bumbești-Jiu. Marți seara, omul legii, aflat în timpul liber, a mers la un magazin din cartierul în care locuiește și s-a întâlnit cu unul dintre vecinii săi, un târgujian cu care mai avusese neînțelegeri în trecut. Potrivit martorilor, între cei doi tineri a izbucnit o nouă ceartă, în urma căreia polițistul a primit un pumn în față. Din cauza loviturii, omul legii s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se foarte rău la cap. Martorii au chemat ambulanța, care l-a transportat pe tânăr la spital: „Am preluat un pacient care are un traumatism cranio-cerebral și care va fi supus mai multor teste la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu”, a spus medicul de pe ambulanță. A fost anunțată și Poliţia municipiului Târgu-Jiu. La faţa locului s-a deplasat imediat o patrulă de siguranţă publică. „Din verificări s-a stabilit că tânărul pentru care se solicita intervenţia medicală, agent de poliţie la Poliţia Oraşului Bumbeşti Jiu, aflat în timpul liber, a avut o altercaţie, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, cu un vecin. Cel din urmă l-a lovit pe poliţist cu pumnul în zona feţei, polițistul s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit de acostament. Poliţistul a fost transportat cu ambulanţa la secţia UPU a Spitalului Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză au fost demarate verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt, urmând ca în funcţie de