Un martor ocular care a privit scena în care un militar a fost brutal omorât cu un instrument ascuţit care semăna cu o sabie a dezvăluit cum i-a privit pe cei doi bărbaţi comportându-se „ca nişte animale“.
Bărbatul, pe nume James, a povestit jurnaliştilor că el şi prietenul lui au văzut doi negri atacând un tânăr în jur de 20 de ani în sud-estul Londrei, ca şi cum ar fi fost „o bucată de carne“, informează „Daily Mail“.
Vizibil afectat, James a declarat pentru „LBC Radio“: „Îl tăiau în bucăţi. Tipii ăştia doi erau nebuni, erau doar nişte animale“.
„L-au târât pe asfalt, l-au aruncat în mijlocul drumului şi l-au lăsat acolo“, a continuat James.
El a mai povestit că, după ce a avut loc atacul, cei doi negri au rămas în continuare, au început să fluture cuţite şi un pistol, întrebându-i pe oamenii din jur dacă pot să le facă o fotografie. Pentru James, acest lucru arăta că ei voiau să apară la televizor.
„După părerea mea, ei aşteptau poliţia să ajungă şi să fie împuşcaţi. Este singurul lucru la care pot să mă gândesc. Ce i-au făcut omului ăluia a fost îngrozitor“.
Nick Rainsford, un alt martor ocular, a înţeles că un soldat a murit, iar cei doi presupuşi ucigaşi au fost duşi la spital.
Cheryl Spruce, care se afla în zonă în momentul incidentului, a declarat pentru „Sky News“: „Poliţia ne-a sfătuit să alegem un drum alternativ pentru a merge la şcoală“, pentru a evita orice pericol.
Premierul David Cameron, aflat la Bruxelles, s-a declarat "şocat" de acest incident, convocând Comisia guvernamentală pentru Situaţii de urgenţă Cobra.