Andrea Bocelli, unul dintre cei mai iubiti artisti la nivel international, se pregateste sa sustina un concert extraordinar la Bucuresti.
Inainte de marele eveniment, am discutat cu Andrea Bocelli despre prietenia sa stransa cu Angela Gheorghiu, dar si despre Cezar Ouatu, cel care s-a situat pe locul 13 la editia din acest an a Eurovision.
"Sunt deja cativa ani de cand ne cunoastem, cred ca pot spune ca am legat o prietenie frumoasa si o stima solida si reciproca", a spus artistul, in cadrul unui interviu acordat Ziare.com, despre relatia pe care o are cu soprana.
Am discutat cu Bocelli si despre colaborarile sale minunate, dar si despre copiii sai, care se pare ca impart cu tatal lor marea dragoste pentru muzica.
Andrea Bocelli, Angela Gheorghiu si Cezar Ouatu vor canta impreuna pe 25 mai la Romexpo.
Pregatiti ceva special pentru concertul de la Bucuresti?
De fapt, tocmai aceasta este intentia noastra: sa realizam ceva deosebit, pentru a rasplati entuziasmul publicului, pe care mi l-au demonstrat deja cerand prezenta mea in Romania. Scopul nostru este sa realizam o seara linistita, plina de frumusete si emotie. Pe scurt, un spectacol la inaltimea asteptarilor, cu oaspeti minunati, care vor face, sper, de neuitat intalnirea noastra de la Romexpo.
Desigur, vor exista unele surprize pe care prefer sa nu le dezvalui. Dar pot sa spun ca prima parte a concertului se va raporta la marele repertoriu de opera, iar a doua la capodopere pop din toate timpurile. Cu ocazia bicentenarului nasterii lui Giuseppe Verdi, compozitorul care, ca nimeni altul, a stiut sa transpuna pasiunea umana in muzica in lucrari ca "Rigoletto", "Il Trovatore", "La Traviata", vom propune unele dintre cele mai notabile exemple.
Vor vorbi despre iubirea in muzica, de asemenea, marile momente lirice ce poarta s