Primarul comunei prahovene Secăria, Iulian Popa (PDL), a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru corupţie, în urma prejudicierii bugetului UE, sentinţa fiind dată într-un dosar trimis spre rejudecare instanţei de fond, în care edilul primise cinci ani închisoare cu executare.
Judecătoria Sinaia l-a condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pe primarul comunei Secăria din judeţul Prahova, Iulian Popa, într-un dosar în care acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
La rejudecarea dosarului, magistraţii de la Judecătoria Sinaia au modificat încadrarea juridică a faptelor de care este acuzat primarul din "concurs ideal între instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, şi înşelăciune, în formă continuată" în infracţiunea de "instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată".
Sentinţa de condamnare cu suspendare poate fi atacată cu recurs.
Dosarul în care Iulian Popa a primit pedeapsa de patru ani cu suspendare a fost trimis spre rejudecare de către magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, după ce, iniţial, în acest dosar primarul fusese condamnat, la sfârşitul anului 2011, la cinci ani de închisoare cu executare.
Sentinţa pronunţată de Judecătoria Sinaia în 20