Polițiștii de la “Crimă Organizată” din Caraş Severin , sprijiniţi de colegii lor din Timişoara, cei de Investigarea Fraudelor de la Poliția Caraș-Severin şi trupele speciale ale jandarmilor din Reșița și Timișoara, precum și trupe SAS Caraș Severin, au declanşat, în această dimineaţă, ultima fază a operaţiunii “Acvariul”. Echipele au descins în paralel la 24 de adrese din Reşiţa, Bocşa, Oraviţa şi Târnova pentru a ridica 22 de suspecţi pentru care există mandate de aducere la DIICOT pentru a fi audiaţi. De asemenea, anchetatorii au percheziţionat 34 de maşini despre care există informaţii că ar fi folosite în traficul cu ţigări. Piaţa din Reşiţa a fost blocată de poliţişti, fiind verificate toate persoanele suspecte. Cu nume de cod “Acvariul”, operațiunea a început în toamna 2012, când a început monitorizarea membrilor rețelei. Cu “expertiză”" în contrabandă, membrii grupării prefereau metoda picătura – aducând în fiecare zi cantităţi mici pentru a risca doar foarte puţin. Ulterior marfa era adunată şi vândută în pieţe, de această operaţiune ocupându-se doar câteva familii de ţigani care au instituit monopolul în zonă. Până la această oră, au fost confiscate câteva zeci de cartușe de țigări de contrabandă, în special din piața din Reșița. Acţiunea este în plină desfăşurare la acest moment, suspecţii urmând să fie duşi pentru audieri în doarul în care sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă. Vom reveni cu amănunte.
Polițiștii de la “Crimă Organizată” din Caraş Severin , sprijiniţi de colegii lor din Timişoara, cei de Investigarea Fraudelor de la Poliția Caraș-Severin şi trupele speciale ale jandarmilor din Reșița și Timișoara, precum și trupe SAS Caraș Severin, au declanşat, în această dimineaţă, ultima fază a operaţiunii “Acvariul”. Echipele au descins în paralel la 24 de adrese din Reşiţa, Bocşa, Oraviţa şi Târnova pentr