Camera Comunelor din Marea Britanie a adoptat marţi, 21 mai, un proiect de lege pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex în Anglia şi Ţara Galilor.
Legea, susţinută de primul ministru David Cameron, a trecut cu o majoritate semnificativă, votul fiind de 366 la 161. Proiectul de lege ajunge acum în Camera Lorzilor, a cărei aprobare este de asemenea necesară. Membrii ei sunt de aşteptat să ţină primele lor dezbateri în luna iulie.
Dacă va fi aprobată, se aşteaptă ca legea să intre în vigoare în 2015 pentru a permite cuplurilor de acelaşi sex să se căsătorească atât în ceremonii civile cât şi religioase, cu consimţământul instituţiei religioase alese. Potrivit Agerpres, O astfel de lege ar permite de asemenea cuplurilor ce au intrat anterior într-un parteneriat civil să îşi convertească relaţia în căsătorie.