Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii de pe bursă preferă tranzacţiile mari, negociate

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 22 mai 2013 ·

Bursa a scăzut ieri cu 0,38% (indicele BET-C), însă tranzacţiile speciale (deals) derulate cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP), Banca Transilvania (TLV) şi titlurile a trei dintre SIF-uri au dus rulajul la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni.

Pe piaţa principală investitorii au tranzacţionat ieri acţiuni de 25,8 milioane de lei (5,9 milioane de euro), iar pe segmentul destinat tranzacţiilor negociate au fost realizate multe transferuri cu acţiuni Fondul Proprietatea (19,5 milioane de lei), OMV Petrom (16,9 milioane de lei), SIF Moldova (3,9 milioane de lei), Banca Transilvania (2,9 milioane de lei), SIF Oltenia (2,5 milioane de lei), BVB (551.000 de lei) şi SIF Banat-Crişana (468.000 de lei).

„După cum arată aceste deal-uri, pare să fie o repoziţionare a portofoliului între fonduri de investiţii străine. Pe de altă parte, deal-lurile mai arată că mare parte din tranzacţiile la BVB sunt negociate“, a declarat directorul general al BT Securities Rareş Nilaş.

Datorită deal-urilor care au asigurat aproape două treimi din lichiditate, Bursa a consemnat un rulaj de 72,7 milioane de lei (16,7 milioane de euro). Suma este de 3,5 ori peste rulajul şedinţei precedente, de 20,4 milioane de lei (4,7 milioane de euro).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,6%, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,34%.

Deal-urile cu acţiunile OMV Petrom au fost realizate la 0,407 lei, preţ cu 0,68% sub închiderea de luni şi, totodată, cu 4,36% peste cel la care Fondul Proprietatea a vândut săptămâna trecută 1,11% din titlurile companiei din sectorul energetic. Pe piaţa principală, acţiunile OMV Petrom au continuat să înregistreze rulaje mai ridicate decât în ultimele luni, operaţiunil

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump şi Putin au vorbit la telefon despre conflictul dintre Israel şi Iran

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin au vorbit la telefon despre conflictul dintre Israel şi Iran. Discuţia a avut loc sâmbătă. Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat despre conflictul dintre Iran şi Israel în timpul

Ministrul Mediului: Unda de poluare de la Praid va ajunge la Nădlac. Am notificat deja partea ungară, pentru că impactul de mediu va depăşi graniţa românească

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă despre situaţia de la Salina Praid că unda de poluare a ajuns deja la Blaj, urmează Alba Iulia, iar mâine va ajunge la Nădlac, la ieşirea din ţară a Mureşulu

Zeci de mii de americani se alătură manifestaţiilor de protest înaintea paradei militare a lui Trump

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Zeci de mii de americani au ieşit sâmbătă în stradă în oraşe mari, de la New York la Atlanta şi Los Angeles, la mitinguri împotriva abordării „autoritariste” pe care o are preşedintele Donald Trump,

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 6 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Ministrul Economiei: Lucrările de la Praid trebuie să fie gata până la 1 IULIE, fără scuze, fără întârzieri

Gandul acum o ora
„Lucrările de la Praid trebuie să fie gata până la 1 iulie, fără scuze, fără întârzieri”, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, într-o nouă postare pe Facebook. Ministrul Economiei a

Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la 's-Hertogenbosch

Adevarul acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda).

AUR cere sesizarea CCR, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou GUVERN

Gandul acum o ora
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare oficială de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională înt

VIDEO Restaurant indian din Constanţa, închis temporar de OPC: Colac de toaletă depozitat pe cuptorul cu pizza, spaţii frigorifice murdare, fire electrice care atârnau neprotejate pe pereţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au închis temporar un restaurant indian din Constanţa, după ce au găsit mai multe nereguli, printre care un colac de toal

AUR vrea sesizarea CCR ca urmare a întârzierii desemnării unui candidat pentru funcţia de premier

Adevarul acum 50 minute
AUR a cerut președintelui Camerei Deputaților să sesizeze Curtea Constituțională, acuzând întârzierea nejustificată a desemnării unui premier și generând un blocaj instituțional care afectează funcționarea statului și încălca echilibrul constituțion

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

17°
sâm.

14°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
Constanta
acum

17°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/23°
lun.

18°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/24°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

15°/23°