Localitatea Bivolărie şi o porţiune a râului Suceava sunt mai curate după ce zeci de copii de la şcoala din localitate au participat la mai multe acţiuni cu caracter ecologic. În cadrul proiectului intitulat „Eco localitatea noastră – un mediu îngrijit şi curat” au avut loc activităţi pe mai multe linii, respectiv monitorizarea şi fotografierea unui sector poluat din albia Sucevei, colectarea selectivă a diferitelor tipuri de deşeuri, sub forma ,,săptămâna telefoanelor”, ,,săptămâna electrocasnicelor mici” sau ,,săptămâna mijloacelor IT”. De asemenea, au mai fost organizate o acţiune de ecologizare a unui sector din albia Sucevei şi o licitaţie de tablouri realizate de elevi, cu banii astfel obţinuţi fiind achiziţionat un videoproiector eco.
„Scopul acestor acţiuni a fost formarea unei atitudini responsabile şi active pentru gestionarea şi ocrotirea mediului înconjurător, în vederea menţinerii echilibrului ecologic. Noi credem că am reuşit conştientizarea şi sensibilizarea copiilor, părinţilor şi a comunităţii locale faţă de problemele mediului”, a declarat profesorul Ştefan Prelipcean, unul dintre organizatorii acţiunii.
De asemenea, iniţiatorii acestui proiect cred că acţiunile au avut darul de a le forma copiilor deprinderi de conservare a naturii şi formare a premiselor pentru înţelegerea relaţiilor om-mediu înconjurător şi a interdependenţei dintre calitatea vieţii şi a mediului, precum şi recunoaşterea impactului negativ al neglijenţei umane asupra naturii.
„Atitudinea copiilor a fost pozitivă pentru păstrarea unui mediu înconjurător curat, nepoluat, activităţile scoţând în evidenţă şi spiritul de toleranţă şi cooperare între elevi”, a completat Ştefan Prelipcean, profesor al Şcolii Gimnaziale Bivolărie.
Localitatea Bivolărie şi o porţiune a râului Suceava sunt mai curate după ce zeci de copii de la şcoala din localitate a