Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea Domnească şi Polivalenta, pe harta accesibilităţii

Publicat in Ceahlaul, joi 23 mai 2013 ·

* Cele două obiective sunt printre puţinele din Piatra Neamţ care asigură sută la sută accesul persoanelor imobilizate în cărucioare Piatra Neamţ se măreşte pe Harta accesibilităţii din România cu două obiective: Curtea Domnească şi Sala polivalentă. Certificarea vine din partea Fundaţiei Motivation, a cărei iniţiativă, unică în ţară, are ca scop îmbunătăţirea participării la viaţa comunităţii a persoanelor dependente de scaunele rulante. Instituţii publice şi private sunt evaluate, iar clădirile şi spaţiile care corespund din toate punctele de vedere primesc Marca accesibilităţii şi sunt incluse pe harta obiectivelor accesibile celor cu deficienţe locomotorii. Din echipele de evaluare fac parte utilizatori de scaun rulant, experţi în accesibilitate şi arhitecţi, care urmăresc trei aspecte: accesul spre exterior, accesul spre interior şi facilităţile existente. Marca accesibilităţii este înregistrată la OSIM. „Scopul nostru este ca Marca şi Harta Accesibilităţii să contribuie la creşterea gradului de mobilitate şi acces pentru persoanele cu dizabilităţi, fie că sunt consumatori de bunuri şi servicii, inclusiv servicii publice, fie că sunt angajaţi şi contribuabili, prin motivarea celor responsabili de accesibilizarea spaţiilor”, a precizat Cristian Ispas, directorul general al Fundaţiei Motivation. Extinderea oraşului Piatra Neamţ pe Harta accesibilităţii va fi marcată, astăzi, printr-un tur al celor două obiective. La ora 12, la Polivalentă, şi 12,30, Curtea Domnească, utilizatori de scaune rulante vor evidenţia elementele de accesibilitate ale acestora. Sala pietreană a fost inaugurată baschetbalistic, de altfel, cu un turneu pentru persoane în cărucior, desfăşurat luna trecută. M.D. * Cele două obiective sunt printre puţinele din Piatra Neamţ care asigură sută la sută accesul persoanelor imobilizate în cărucioare Piatra Neamţ se măreşte pe Harta accesibilităţii di

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima dezbatere prezidențială dintre George Simion și Nicușor Dan, organizată de Euronews la Universitatea Politehnica

HotNews acum 40 minute
Postul de televiziune Euronews a anunțat, miercuri, că organizează joi, 8 mai, prima dezbatere dintre prezidențiabilii George Simion și Nicușor Dan. Alte două dezbateri dintre cei doi contracandidați au fost anunțate de către Digi24 și TVR. „Joi, 8

Planul Roșu de Intervenție activat în județul Tulcea! Un autocar implicat în accident în apropiere de Niculițel

Ziua Constanta acum 36 minute
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 7 mai 2025 în județul Tulcea. Potrivit IGSU, în accident au fost implicate un autocar și un autotren. În autocar se aflau aproximativ 20 de persoane. Din primele informații autocarul a fost acroșat de semir

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 3 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Camera de Comerţ şi Industrie a României vrea să organizeze o dezbatere economică cu cei doi candidaţi la preşedinţia României pe 13 mai, de la ora 12.00

G4Media acum o ora
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă, printr-un comunicat, că a adresat o invitaţie oficială celor doi candidaţi la preşedinţia Românei, Nicuşor Dan şi George Simion, la o dezbatere publică pe teme economice cu Camerele de Comerţ ş

Mai multe persoane rănite la Tokyo, într-un atac cu cuţitul la metrou. Un bărbat arestat

News.ro acum 12 minute
Mai multe persoane au fost rănite miercuri la Tokyo într-un atac cu cuţitul, iar presa locală scrie că poliţia a arestat un bărbat, relatează AFP. Circulaţia pe o linie de metrou din capitala japoneză a fost suspendată după atac, potrivit postului N

Reprezentant BNR, despre presiunea pe cursul valutar. „Vom încerca să nu avem creșteri mari în ce înseamnă dobânzile”

Adevarul acum 19 minute
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), avertizează asupra riscurilor economice din țara noastră în contextul instabilității politice, care s-au suprapus peste probleme precum deficitul bugetar mare.

Siegfried Mureşan (PNL): Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de mine privind priorităţile pentru viitorul buget multianual al UE / Este important să continuăm să beneficiem de fonduri europene

G4Media acum o ora
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă, miercuri, că Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de el, privind priorităţile pentru viitorul Buget multianual al UE, în care a propus o creştere adecvată a bugetului multianual al Un

Claudiu Cazacu, XTB: Mari retaileri precum Shein şi Temu vizează Europa, după blocajul din SUA. Bătrânul continent devine noul teren al competiţiei globale

Ziarul Financiar acum 32 minute
Europa ar putea deveni noul teren central de înfruntare al marilor retaileri „izgoniţi” de barierele comerciale impuse de SUA, iar în condiţiile în care taxele vamale ridică semne de întrebare pentru viabilitatea modelului lor de business, retaileri

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°