Mărturisesc că am fost destul de intrigată de surpriza manifestă a foarte multor analişti politici şi comentatori publici faţă de scandalul din interiorul USL. Se comportau de parcă nu ar fi fost evident în ultimii ani că Uniunea Social Liberală a avut doar două deziderate: accesul la Putere şi, mai important, la resursele bugetare.

Şi, pentru asta, s-au ascuns în spatele unui slogan format din două cuvinte: „Jos Băsescu!” Nu tu principii şi valori comune, nu tu ţinte guvernamentale asumate şi nici măcar proiecte legislative unitare (a se vedea diferenţele de opinie dintre PSD şi PNL privind reforma administrativ-teritorială şi revizuirea Constituţiei). Dacă la asta adăugăm faptul că PSD-iştii nu vor accepta niciodată să le dea liberalilor preşedintele României, avem o imagine mult mai clară a faptului că destrămarea USL este doar o chestiune de timp.

Miza reală pe care o au partenerii de coaliţie este de a scăpa de stigmatul celui care se face vinovat de ruptura USL. Astfel, deşi PSD-iştii i-ar da afară mâine de la guvernare pe liberali, iar PNL-iştii l-ar vrea de mult dus pe Ponta, nimeni nu-şi asumă postura de agresor. Din contră, fiecare încearcă să pozeze în victimă şi să se declare cel trădat. Cu menţiunea că PSD-iştii au un talent mai mare pentru arta dramatică – au reuşit în mai puţin de o lună să treacă de la vinovaţii de serviciu cu care dădeau de pământ Antenele lui Voiculescu (după ce Ponta a propus-o pe Laura Codruţa Koveşi la şefia DNA) la imaginea de victime ale atacurilor „nedrepte ale colegilor liberali, care alimentează presiunea mediatică asupra Guvernului”.

În realitate, întreg scandalul iscat în jurul lui Sorin Roşca Stănescu are un rol simplu: se adună motive pentru o ruptură viitoare. Aceasta se va produce, cel mai probabil, la remanierea guvernamentală când Fenechiu va fi acuzat, pe bună dreptate, că nu a reuşit privatizarea