Tinerii care isi doresc sa aiba o cariera care sa-i multumeasca, ar trebui sa fie orientati catre gasirea de solutii si mai putin de vinovati atunci cand lucrurile nu merg in compania in care lucreaza, dar si sa iasa din zona de confort, sa faca si lucruri care nu le plac, pentru ca acestea ii fac sa evolueze, a declarat pentru Wall-Street.ro, Andrei Romanescu, directorul general al GeBOC (Global e-Business Operations Centre), centrul de servicii partajate al HP, unul dintre cei mai jucatori in domeniu, cu aproape 3.200 de angajati.
“Trebuie sa ai atitudine si pasiune. Cand spun atitudine, ma refer la a fi interesat, la a repara lucrurile care sunt stricate, in loc de a te plange. Uneori exemplificam niste probleme, dar daca ne oprim la asta...trebuie sa incercam sa le rezolvam. Iar, daca lucrurile merg foarte bine, trebuie sa le promovam mai departe. Cand vorbesc despre pasiune, nu ma refer la faptul ca daca nu iti place deloc ce faci, sa te apuci de altceva. Ci la faptul ca trebuie sa iti cauti pasiunea chiar si in lucrurile care nu iti fac placere sa le faci. Trebuie sa iesi din aria de confort, sa te arunci in lucruri care nu iti plac, pentru ca te fac sa progresezi. Daca stai in zona de confort, o sa faci bine ceea ce faci pentru ca te obisnuiesti, dar sansele de a evolua vor fi mai mici decat ale celor care se arunca in lucruri necunoscute. Eu cred ca asta m-a ajutat pe mine”, explica Romanescu.
Managerul spune ca unul dintre momentele in care a iesit din zona de confort a fost cand si-a invins teama de a vorbi in public. Aplicati strategia "Kamikaze" „Oamenii se tem de a vorbi in public mai mult decat se tem de moarte, conform unor sondaje din SUA. Am avut si eu aceasta frica si am trecut de la stadiul in care tremuram pana la cel in care colegii imi ziceau <