Şase bărbaţi din Sibiu, membri ai unei grupări violenţe din oraş, au fost duşi în urmă cu puţin timp la sediul IPJ Sibiu pentru audieri. Cinci dintre ei sunt reţinuţi şi cercetaţi pentru că săptămâna trecută au bătut doi oameni în plină strdă, în cartierul Ştrand, victimele fiind acum înternate în spital.
"Cele şase persoane, cu vârstele cuprinse între 22 şi 34 de ani, fac parte dintr-o grupare infracţională cu preocupări în sfera infracţiunilor comise cu violenţă", precizează IPJ Sibiu.
Potrivit anchetatorilor, bătăuşii au agresat săptămâna trecutp , fara niciun motiv ,doi sibieni care mergeau pe stradă, în cartierul Ştrand. Victimele au suferit răni grave , fiind internate şi la această oră în spital.
"Actele materiale săvârşite de cei şase învinuiţi au adus atingere bunelor moravuri, au produs scandal public şi au tulburat liniştea şi ordinea publică. De asemenea, prin acţiunile lor, au creat o stare de temere şi indignare în rândul opiniei publice", motivează anchetatorii.
Parte dintre agresorri sunt recidivişti, cercetaţi şi în alte dosare de violenţă. După audieri, persoanele reţinute vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Revenim cu detalii