Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MASTERCHEF: Patru concurenţi eliminaţi după primele două probe ale serii

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 22 mai 2013 ·

Pe măsură ce finala se apropie, rândurile se strâng la “MasterChef”. Patru concurenţi din cei zece rămaşi au părăsit competiţia după primele probe ale serii de marţi a show-ului de la Pro TV.

Concurenţilor care au intrat la proba sub presiune li s-au pus în faţă cinci fotografii cu cinci feluri diferite de mâncare, iar şeful echipei albastre din etapa trecută, Nini, a trebuit să aleagă ce va găti fiecare.

Dificultatea probei a fost sporită de faptul că fiecare concurent a avut la dispoziţie un buget limitat şi 300 de minute pentru a-si face cumpărăturile din supermarket, a se întoarce şi a găti mâncarea.

Nini şi-a oprit mușchiul de vită Wellington pentru sine, cu toate că chefii i-au atras atenția că este cel mai greu de preparat, însă Nini a insistat să-și asume eşecul echipei prin această alegere.

Preparatul i-a dat bătai de cap lui Nini, a cărui farfurie nu arăta ca în fotografie şi nici nu avea gustul potrivit, iar chefii i-au cerut să lase șorțul şi să părăsească “MasterChef”.

Cea mai grea probă a dus la eliminarea unui al doilea concurent, respectiv Victor Nemeş.

Cei opt concurenţi rămaşi în competiţie după eliminarea lui Victor şi Nini au avut de preparat coquelet cu ingrediente alese special pentru fiecare concurent in parte.

Chefii au fost nemultumiți de modul în care au înțeles concurenții că trebuie să abordeze această probă. “În acest moment vă opriţi şi dați totul jos de pe foc. N-am crezut că se poate întâmpla aşa ceva. Nu aveţi idee despre gastronomie”, le-a spus chef Sorin Bontea.

Maria Secrieriu şi Traian Galleguillos nu au reușit să-i impresioneze pe cei trei chefi şi au părăsit “MasterChef”.

A urmat cea de-a treia probă a serii, în care cei şase rămaşi în cursă au fost împărţiţi în două echipe, avându-i ca și onducători pe Aida, respectiv Alex.

Sursa: realitatea.net

Pe măsură ce finala se

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°