Razie de amploare marţi, 21 mai a.c., pe străzile Craiovei făcută de poliţiştii de la Circulaţie cu sprijinul RAR şi al Poliţiei Locale. Au fost vizaţi în special taximetriştii cărora le-au fost verificate toate actele şi autorizaţiile. Şoferii au fost verificaţi şi dacă s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
Cei mai mulţi taximetrişti au fost amendaţi pentru nereguli, iar câţiva au rămas şi fără permis de conducere. Acţiunea de marţi, 21 mai, nu i-a vizat doar pe taximetrişti ci şi pe ceilalţi participanţi la trafic.
“Activităţile noastre au avut în vedere verificarea legalităţii desfăşurării activităţii de taximetrie, mai exact existenţa şi valabilitatea tuturor documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare, existenţa atestatului, a casei de marcat cu verificarea metrologică, dar şi starea tehnică a autovehiculelor”, a declarat comisar şef Emil Zuican, şeful Biroului Rutier Craiova.
Acţiunea poliţiei a fost salutată chiar şi de taximetrişti: “Am fost oprit pentru verificarea actelor şi a fost totul în regula. Nu cred că mai riscă nimeni acum să meargă pe stradă fără acte având în vedere că amenzile sunt atât de mari. Este o acţiune binevenită pentru că toată lumea trebuie să intre în legalitate.”
Oamenii legii au verificat zeci de autovehicule şi pentru neregulile constatate au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.800 lei, au reţinut două permise de conducere şi retras şapte certificate de înmatriculare. Razie de amploare marţi, 21 mai a.c., pe străzile Craiovei făcută de poliţiştii de la Circulaţie cu sprijinul RAR şi al Poliţiei Locale. Au fost vizaţi în special taximetriştii cărora le-au fost verificate toate actele şi autorizaţiile. Şoferii au fost verificaţi şi dacă s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
Cei mai mulţi taximetrişti au fost amendaţi pentru nereguli, iar câţiv