Accelerarea creşterii PIB la 2,1% ritm anualizat în primul trimestru al acestui an este o veste bună, care susţine estimări de creștere de cel puțin 2% pentru întregul an, semnificativ peste cifrele prognozate de instituţiile financiare internaţionale (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional - 1,6%, BERD - 1,4%).
Factorii care vor contribui la un ritm de creştere economică peste aşteptări sunt atât de natură internă, cât şi externă. Un element important din prima categorie care ar putea susţine economia în partea a doua a anului este sectorul agricol, a cărui contribuţie ar putea fi semnificativă în condiţiile unui an agricol favorabil, crede Claudiu Cazacu, Analist-şef al XTB Romania. Influenţa agriculturii asupra PIB-ului este extrem de importantă, scăderea producţiei agricole anul trecut, pe fondul temperaturilor ridicate şi a secetei, contribuind decisiv la ratarea obiectivului de creştere economică.
"Creşterea economică viitoare va depinde şi de rezultatul reformelor impuse pe piaţa forţei de muncă, dar şi de cel al modificărilor apărute în zona de producţie, ca urmare a reformelor structurale adoptate în acest domeniu. De asemenea, creşterea cererii şi a consumului intern va continua să susţină revenirea economiei României în 2013, în timp ce nivelul investiţiilor este aşteptat să crească, cu atât mai mult cu cât stabilitatea politică şi macroeconomică ar continua anul acesta", adauga analistul citat.
În ceea ce priveşte factorii externi, o evoluţie bună în a doua jumătate a anului pentru Zona Euro ar antrena stimularea exporturilor. Totuşi, aceasta rămâne sub semnul întrebării, în condiţiile în care primul trimestru a continuat seria scăderilor consecutive ale nivelului general al producției de bunuri și servicii, începută la finalul anului 2011. Astfel, pentru al şaselea trimestru consecutiv, PIB-ul Zonei Euro s-a contr