Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 1 şi 2 iunie, intrare gratuită pentru copii şi adolescenţi se redeschide Grădina Zoo

Publicat in Crisana, miercuri 22 mai 2013 ·

Cu o întârziere condiserabilă, Grădina Zoologică Oradea îşi va redeschide oficial porţile luni, 27 mai, începând cu ora 9.00. În zilele de 1 şi 2 iunie, accesul tinerilor până la 18 ani va fi gratuit.

După un amplu program de modernizare la care a fost supusă timp de doi ani, Grădina Zoologică din Oradea a obţinut atât autorizaţia de mediu, cât şi pe cea sanitar-veterinară, funcţionând pentru prima dată în legalitate după ce în 2007 i s-a ridicat autorizaţia de mediu. În plus, la finele lunii trecute s-a realizat şi recepţia lucrărilor. Pentru modernizarea, extinderea și amenajarea Grădinii Zoologice s-au investit 4,5 milioane euro (inclusiv TVA), sumă din care 75% a fost asigurată de Ministerul Mediului, iar 25% a fost suportată de Primăria Oradea. Dacă înainte de anul 2008, Grădina zoologică era un spațiu impropriu de cca 3,5 ha, acum nu numai că spațiul a fost în întregime modernizat la standardele unei grădini zooloogice europene, dar a fost și dublat ca suprafață, ajungând la 7 ha. Proiectul de amenajare și modernizare a Grădinii Zoologice Oradea a fost aprobat pentru finanțare în 2008, iar în 2010 au început efectiv lucrările. În cadrul lucrărilor a avut loc modernizarea tuturor corpurilor de construcție (52 de clădiri), dar și amenajarea a 22.455 mp de suprafețe exterioare. În ce priveşte efectivele de animale, gradul de populare este de 75%. În urma donaţiilor de la mai multe grădini zoologice din Ungaria au fost aduse la Oradea un jaguar, un râs, o pereche de suricate, doi canguri, două antilope, doi berbeci cu coarne, o pereche de Tuca, lilieci etc. "Punctul forte îl va reprezenta reptilariumul şi acvariile cu peşti. Avem un varan pui care în şase luni va ajunge la un metru", ne-a precizat Liviu Andrica. Acesta a mai amintit că mai trebuie să sosească de la Debreţen o cămilă, o zebră, un leopard, păuni albi şi albaştri, un asin alb şi tamurini et

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°