În această noapte, de la ora 0.00, transportatorii din toată ţara vor trage TIR-urile pe dreapta, iar printre ele vor mai putea circula doar maşinile mici. Rutierii au transmis avertismente internaţionale în acest sens.
Conducătorii de camioane, TIR-uri şi alte autovehicule transportatoare de marfă sunt hotărâţi să protesteze într-un mod mai puţin obişnuit împotriva „lipsei de respect“ cu care îi tratează autorităţile, a legislaţiei împovărătoare, dar şi a corupţiei generalizate din acest sector al economiei.
Concret, şoferii anunţă că vor opri camioanele în parcări, dar şi pe partea dreaptă a şoselelor începând din noaptea de 22 spre 23 mai, ora 0.00, lucru care ar putea duce la blocarea circulaţiei altor maşini mari şi îngreunarea trecerii autoturismelor.
Coloanele nu vor putea fi depăşite
Pentru a dovedi că nu glumesc cu acest avertisment, liderii Confederaţiei Naţionale Rutiere au solicitat Ministerului Afacerilor Externe să comunice în ţările vecine, prin intermediul ambasadelor, un avertisment de călătorie din care să reiasă că în România circulaţia va fi cel puţin îngreunată.
„Transportatorii români vor staţiona în toată ţara în apropierea marilor oraşe, pe centuri şi la marginea drumurilor europene, iar coloanele nu vor putea fi depăşite decât de autoturisme, poliţie, salvare, pompieri etc.“, anunţă patronatul.
Mai mult, confederaţia patronală a anunţat şi Poliţia Rutieră că, începând din 23 mai, ora 0.00, „coloanele nu vor putea fi depăşite decât de autovehicule necomerciale“.
„Vă rugăm să sprijiniţi acţiunea, comunicând structurilor din Bucureşti-Ilfov şi din teritoriu această informaţie pentru a evita problemele generate la nivelul celorlalţi participanţi la trafic“, au mai transmis liderii şoferilor către Poliţia Rutieră, precizând că oprirea maşinilor se va face „pe o perioadă nedeterminată“.