Plenul Senatului a respins, miercuri, propunerea legislativă prin care putea fi operată amnistia şi graţierea unor categorii de deţinuţi, care au primit pedepse privative de libertate de până la 6 ani.
Iniţiativa legislativă, semnată de către deputatul PSD Mădălin Voicu şi deputatul din partea minorităţilor naţionale Nicolae Păun, urmează să fie supusă votului decizional în Camera Deputaţilor.
Actul normativ prevede amnistirea infracţiunilor care prevăd o pedeapsă privativă de libertate de până la 4 ani inclusiv sau amendă, precum şi graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv şi a pedepselor cu amendă aplicate de instanţă, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă.
În cadrul dezbaterilor, între cei care au susţinut proiectul de lege s-au numărat senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, care a menţionat că ar putea iniţia un alt proiect de lege pe aceeaşi temă în cazul respingerii celui discutat, dar şi liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochițoiu.
Iniţiativa legislativă a primit un raport de respingere din partea Comisiei juridice, pentru care au votat 86 de senatori, în vreme ce alţi 12 senatori au fost împotriva respingerii actului normativ.
Ulterior, la votul final, propunerea legislativă a înregistrat 84 de voturi "împotrivă" şi un vot "pentru". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »