Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO 80.000 de oameni au de câştigat din asta. Spitalul din Titu, redeschis sub forma unui centru multifuncţional

Publicat in Adevarul, miercuri 22 mai 2013 ·

S-au zbătut mult, dar nu s-au lăsat până nu şi-au văzut obiectivul atins. Autorităţile judeţului, împreună cu primăria din Titu, au tăiat, marţi, panglica la inaugurarea noului Centrul Multifuncţional. În locul fostului spital închis pe timpul fostei guvernări Boc, de la 1 iunie, vor fi disponibile 7 cabinete de specialitate, 3 laboratoare şi o secţie cu 20 de paturi de spitalizare de zi.

În total, 80.000 de oameni din zona de sud a judeţului Dâmboviţa vor beneficia de servicii medicale de calitate. „Este o promisiune de-a mea şi a dlui preşedinte al CJD, făcută în campanie şi astăzi, de Sf. Sărbătoare Constantin şi Elena, ne-a ajutat Dumnezeu să o îndeplinim”, a declarat primarul oraşului Titu, Traian Niculae.

Centrul Multifuncţional Titu dispune de 7 cabinete de specialitate (medicină internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie, ORL, oncologie, neurologie, ortopedie), compartiment cu 20 de paturi de spitalizare de zi pentru specialităţile cu adresabilitate crescută, laboratoare de analize medicale, de radiologie şi imagistică.

Personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar sunt asigurate de Spitalul Judeţean de Urgenţă. Unitatea sanitară va asigura pacienţilor posibilitatea de a efectua într-o singură zi investigaţiile necesare, nemaifiind obligatorie internarea continuă.

„Tradiţia la Titu era să sărbătorim cu mici, cu bere, cu focuri de artificii. Noi am crezut că în aceste vremuri dificile, când trebuie să drămuim cu atenţie banul public, trebuie să venim de Ziua oraşului şi să dăm ceva temeinic oamenilor pentru viaţa lor de zi cu zi. Centrul Multifuncţional de la Titu îşi va începe efectiv activitatea pe data de 1 iunie, pentru că săptămâna viitoare, marţi (28 mai) obţinem ultima hotărâre de guvern. Este un lucru pe care cetăţenii din această zonă l-au dorit şi reparăm o nedreptate care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Emisiunile zilei de joi, 20 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°