Filmul Copiii noştri, realizat de Joachim Lafosse, care rulează acum în cinematografele de la noi, este inspirat dintr-un caz real. Geneviève Lhermitte, dintr-un oraş belgian din Nivelle (provincie din Brabantul valon), şi-a asasinat cei cinci copii, în 2007. Titlul original – À perdre la raison – ilustrează chiar esenţa povestirii, pierderea raţiunii, a minţilor, a motivaţiei de a trăi a eroinei. Actriţa Émilie Dequenne, care a întruchipat-o pe Murielle, a obţinut premiul pentru interpretare feminină la Festivalul de la Cannes, anul trecut, la categoria Un certain regard. Totul începe frumos, firesc, cu o poveste de dragoste ce se înfiripă între Murielle şi Mounir (interpretat de Tahar Rahim), imigrant marocan, adoptat de doctorul André Pinget (Niels Arestrup). Cei doi se căsătoresc, iar darul de nuntă al doctorului este o vacanţă… în trei. Tinerii locuiesc în casa sa, Mounir lucrează la cabinetul său. Imperceptibil, tatăl se infiltrează în viaţa cuplului, ajungând să deţină controlul. Apar, la int Publicitate ervale scurte, patru copii, care îi vor ocupa tot timpul Muriellei şi vor tensiona relaţiile dintre soţi. Eroina este copleşită de responsabilităţile de mamă şi profesoară, pe care le îndeplineşte cât poate de bine. Dar nu găseşte la soţul său sprijinul de care are nevoie. Încet-încet, obosită de rutina unor îndatoriri foarte solicitante, constată că este din ce în ce mai însingurată, tristă şi neînţeleasă. Doctorul reacţionează violent la ideea tinerei familii de a pleca în Maroc, pentru binele copiilor, replicând că este ignorat, părăsit, în ciuda ajutorului financiar pe care îl oferă. Mounir este la mijloc, între iubirea şi îndatoririle de soţ şi părinte, pe de o parte, şi ataşamentul şi recunoştinţa pentru tatăl adoptiv, pe de alta. Tinerii aleg, nu fără regrete, să rămână cu doctorul, care le cumpără o casă mai mare, în care vor locui împreună