În meciul secund din finala Conferinţei de Vest, San Antonio Spurs a trecut, scor 93-89, de Memphis Grizzlies, avînd acum un avantaj de 2-0 înainte de a se deplasa pe terenul rivalei, acolo unde nici Clippers, nici Thunder n-au învins în acest play-off.
Decisiv în extra-time
În Texas, în această a doua partidă, mult mai strînsă, drept dovadă că s-a ajuns la 5 minute de extra-time, diferenţa s-a făcut în eficienţa şi sîngele rece în momente-cheie, iar Tony Parker şi Tim Duncan par că vor duce pe Spurs şi în finala NBA. "Urşii" au fost aproape de o surpriză, au recuperat un deficit de 18 puncte, cu toate că au avut multe faze în meci, în care au părut cu capul în nori, altfel nu se explică agitaţia lipsită de clarviziune sub panou. Însă, după 85-85 în timpul regulamentar, cei din Memphis au cedat victoria în prelungiri, pentru că Tim Duncan nu e doar un clasic al NBA, ci şi un mare baschetbalist.
Urmează meci în Memphis
Duncan anticipa corect înaintea primul meci: "Nu va fi un duel spectaculos, şi noi, şi Grizzlies, avem defensive bune, vor fi partide pe muchie". Aşa a fost aseară. El a contribuit cu 17 puncte la succes, Parker a mai pus 15 şi 18 pase decisive. Tot veteranul texanilor a mai comentat: "Acum trebuie să cîştigăm şi pe terenul adversarei ca să ne apropiem de finala NBA". Din echipa "urşilor", Zach Randolph a înscris 15 puncte şi a avut 18 recuperări, iar Jerryd Bayles şi Mike Conley au reuşit fiecare cîte 18. S-a văzut că atunci cînd Randolph şi Marc Gasol nu sînt în cea mai bună formă, Grizzlies suferă.
În meciul secund din finala Conferinţei de Vest, San Antonio Spurs a trecut, scor 93-89, de Memphis Grizzlies, avînd acum un avantaj de 2-0 înainte de a se deplasa pe terenul rivalei, acolo unde nici Clippers, nici Thunder n-au învins în acest play-off.
Decisiv în extra-time @N