Există în mod clar o opţiune de a permite ţărilor membre UE să îşi adapteze legislaţia pentru a încuraja explorările şi exploatările gazelor de şist, a declarat premierul Victor Ponta, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles, la finalul lucrărilor Consiliului European.
"S-a discutat, cu un sprijin important din partea Poloniei, din partea noastră, din partea Lituaniei, a altor ţări care efectuează deja explorări privind noile tipuri de energie, mai direct gaze de şist, există în mod clar o opţiune de a permite ţărilor membre UE să îşi adapteze legislaţia pentru a încuraja explorările şi exploatările. Nu se va construi în perioada imediat următoare o politică unică europeană, dar majoritatea ţărilor europene care merg în această direcţie au garanţia că orice sursă nouă de energie, cu respectarea evidentă a tuturor standardelor de protecţie a mediului, este binevenită", a spus primul ministru.
În context, el a adăugat că preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a atras atenţia asupra pierderii de competitivitate cu care se confruntă Europa, în special în raport cu SUA, acolo unde preţurile energiei, la gaze în mod deosebit, au scăzut în ultimii ani, în timp ce în Europa toate preţurile la energie au crescut. De asemenea, în ce priveşte energiile regenerabile, s-a subliniat importanţa eficienţei acestora din punct vedere al costurilor.
"S-a ajuns la o concluzie referitoare la energiile regenerabile: continuăm investiţiile, însă trebuie să facem ca şi aceste surse de energie regenerabilă să fie cost-effectiveness, deci să aibă un beneficiu în aşa fel încât subvenţiile să fie cât mai scăzute, iar asta înseamnă că pentru România - şi am prezentat de altfel acest punct de vedere - avem în vedere o balansare a politicii de subvenţionare a energiei regenerabile, în aşa fel încât costurile rezultate să fie suportabile atâ