Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai multe dosare pentru Titularizare, depuse de învăţători şi educatori

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 23 mai 2013 ·

Pentru examenul de Titularizare de anul acesta şi-au depus dosarele 598 cadre didactice din judeţ. Din numărul total de dosare depuse, cele mai multe, mai exact 109, sunt depuse de învăţători, ei fiind urmaţi de educatori, 90 la număr, şi profesorii de limba română, respectiv 62. De asemenea, au mai depus dosare în vederea participării la examenul de Titularizare de anul acesta 50 de profesori de educaţie fizică şi 38 de profesori care aspiră la un post de titular pe specializarea matematică, în timp ce 32 de profesori speră să obţină un post de titular pentru catedra de engleză. Restul dosarelor până la 598 sunt pentru celelalte discipline, cererile fiind depuse în număr mai mic.

Candidaţii care s-au înscris la concursul de ocupare a posturilor din învăţământul preuniversitar au putut să-şi valideze dosarele până vineri. Absolvenţii de facultate din promoţiile curente le vor valida în perioada 22-25 iulie. Celor care nu-şi vor valida fişele le va fi anulată înscrierea la concurs. Singurul centru de examinare va funcţiona la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza“ din Focşani. Preşedintele comisiei judeţene a examenului de Titularizare este inspectorul şcolar general adjunct Luminiţa Balaban, iar preşedintele Centrului de Examinare este profesorul Marius Poll, directorul Colegiului Naţional „Al. I. Cuza“ din Focşani.

La nivel de judeţ sunt disponibile 700 de posturi, dintre care 86 sunt pentru titularizare, având viabilitate mai mare de 4 ani şi normă întreagă de 18 ore. Restul posturilor sunt pe perioadă determinată. Posturile au fost aprobate în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ, fiind avizate în cadrul Consiliului de Administraţie al ISJ Vrancea. Noutatea din acest an este că profesorii care vor obţine note de minim 7 la examenul de Titularizare se vor putea titulariza pe orice post disponibil, nu doar pe cel al unităţii

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°