* în prezent el este internat la Bucureşti, în speranţa că va scăpa de amputarea picioarelor * deja medicii de la Brăila i-au amputat degetele de la ambele picioare, strivite de o piesă în cădere
Uzina brăileană "Promex" a fost scena unui tragic accident de muncă, în urma căruia unui salariat de 53 de ani i-au fost zdrobite pur şi simplu degetele de la ambele picioare. Victima lucra în schimbul III la secţia prelucrări mecanice şi încerca să ridice cu o macara o piesă turnată cu o greutate de peste 1,6 tone, numai că aceasta i-a căzut peste picioare. "Salariatul, strungar în vârstă de 53 de ani, încerca să desprindă o piesă turnată de pe suportul ei, piesa fiind prinsă cu dispozitive de fixare. Încercând să o prindă în cârligul macaralei, piesa s-a răsturnat şi l-a lovit. Degetele strivite de la ambele picioare i-au fost amputate aici, la Brăila, şi se punea problema amputării ambelor picioare. Angajatorul a insistat să-l transfere la Bucureşti pentru îngrijiri medicale speciale, în speranţa că victima nu-şi va pierde ambele membre inferioare. Evenimentul este cercetat de comisia internă a companiei angajatoare sub supravegherea unui inspector de muncă din partea instituţiei noastre şi la final ne va fi prezentat raportul", ne-a declarat Dumitru Văduva, inspectorul şef al ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă) Brăila, adăugând că în fiecare zi instituţia urmăreşte evoluţia medicală a victimei.
De precizat că pe întreg parcursul anului trecut ITM Brăila a înregistrat 37 de accidente de muncă, dintre care 35 cu incapacitate temporară în muncă şi două mortale. Cele mai multe accidente s-au petrecut în domeniul construcţii şi reparaţii vane, dar şi în industria metalurgică.
* în prezent el este internat la Bucureşti, în speranţa că va scăpa de amputarea picioarelor * deja medicii de la Brăila i-au amputat degetele de la ambele picio