Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gradaţii de merit: note mai mici în urma contestaţiilor

Publicat in Pandurul, joi 23 mai 2013 ·

29 de cadre didactice au depus contestaţie la punctajul aprobat de comisia de evaluare a gradaţiilor de merit, iar 10 dintre ele au obţinut un punctaj mai mic în urma reevaluării. Alţi zece au primit note mai mari, însă în mare parte diferenţele nu sunt semnificative. Restul au rămas cu punctajul iniţial.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a făcut publică lista cu rezultatele obţinute de dascăli în urma contestaţiilor. Diferenţele de punctaj în urma reevaluării nu diferă cu mult faţă de cele aprobate iniţial, însă nu puţini sunt cei care au primit un punctaj mai mic. „După reevaluarea dosarelor depuse pentru obţinerea gradaţiilor de merit s-au publicat rezultatele finale. Unele punctaje au fost micşorate şi majorate, iar numărul de contestaţii raportat la celelalte judeţe este cred că unul dintre cele mai mici pe ţară. În comisia de contestaţii au fost introduse persoane cu experienţă care nu au participat la evaluarea iniţială”, a declarat Georgeta Popescu, purtător de cuvânt al ISJ Gorj.

Cadrele didactice care au primit note mai mici la contestaţii cu diferenţe de câteva puncte sunt: Ileana Diana Ciurea- profesor de educaţie plastică în cadrul Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” al cărei dosar a fost notat iniţial cu 64,97 de puncte, iar în urma contestaţiei i-au fost acordate 60,72 de puncte; Ana Ionescu Haidău, profesor de educaţie plastică/educaţie vizuală la Liceul de Arte „C. Brăiloiu” care a primit 51,25 puncte iniţial, ca mai apoi să îi fie acordate 48,75. Alte opt persoane au primit note mai mici faţă de cele iniţiale însă diferenţa a fost de circa un punct. Este vorba de profesorii Daniela Argint, Delia Vasilica Hirean, Simona Angela Roşca, Felicia Boceanu, Cosmin Constantin Călugăru, Iulian Chivulescu, Simona Lidia Dumitru şi Mirela Mihaela Chirilă Pătraşcu.

Şi-au mărit punctajul

Pe de altă parte, zece cadre didactice au p

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 27 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 46 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°