News La data de 20.05.2013, în jurul orei 21.40, un echipaj din cadrul Biroului Rutier - Poliția municipiului Dorohoi a identificat pe strada Lt. Andrei din municipiu, un autoturism care staţiona pe mijlocul străzii, portiera stânga față fiind deschisă.
Poliţiştii au constatat că bărbatul aflat la volan încerca să plece de pe loc cu autoturismul şi avea o exprimare incoerentă, emanând halenă alcoolică.
Bărbatul a fost identificat în persoana lui Teodor-Rică L. de 52 ani, din municipiul Dorohoi. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost condus la Spitalul municipal Dorohoi, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.
Ieri, în jurul orei 12.15, a fost depistat în trafic, pe raza comunei Băluşeni, mopedul condus de Mugurel Cătălin P. de 31 ani, din satul Buzeni, comuna Bălușeni, judeţul Botoșani.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
Faţă de acesta se efectează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.
Tot ieri, în jurul orei 17.30, a fost oprită în trafic, pe strada Doboşari din municipiul Botoşani, o autoutilitară înmatriculată în Irlanda, condusă de Petruţ M.de 26 ani, din municipiul Bîrlad, judeţul Vaslui.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din data de 16.05.2