Singurul parc acvatic din judeţul Hunedoara, Aqualand Deva, a fost inaugurat în luna decembrie a anului 2010. La acea vreme, parcul acvatic construit la poalele cetăţii, în zona stadionului din Deva, era al doilea ca mărime din ţară.
Aqualand Deva dispune de 600 de metri pătraţi de luciu de apă într-o clădire ce se întinde pe o suprafaţă de 4.200 de metri pătraţi. Complexul are cinci bazine de înot cu diferite dimensiuni, iar unul dintre ele este dotat cu o instalaţie de generat valuri.
Complexul mai este dotat cu tobogane, jacuzzi, o sala de forţă, saune, săli de masaj şi de relaxare şi un restaurant. Capacitatea Aqualand este de 500 de persoane simultan.
Construirea parcului acvatic din Deva a început în luna iunie 2006, iar costul total al acestei investiţii a fost de 42 de milioane de lei, adică circa 10 milioane de euro. Investiţia a fost finanţată de administraţia locală şi a stârnit controverse, din cauza costurilor mari de execuţie.
Pentru trei ore petrecute la Aqualand, vizitatorii trebuie să plătească o taxă de 25 de lei, pentru adulţi, şi 20 de lei pentru copii. Preţul unei zile întregi de relaxare în bazin ele parcului acvatic începe de la 45 de lei.
Pe lângă Aqualand, devenii mai pot face baie şi în ştrandul municipal. Ştrandul este situat în zona centurii municipiului Deva. A fost construit în anii 1970 şi este dotat cu trei bazine, dar şi cu un teren de plajă şi cu câte două terenuri de tenis şi de fotbal. Reprezentanţii Primăriei Deva susţin că ştrandul municipal va fi redeschis în luna iunie, iar turiştii vor plăti o taxă de intrare de 10 lei.
Bazinul de înot, atracţia acvatică a hunedorenilor
În Hunedoara, cel mai popular loc de relaxare a rămas bazinul de înot din localitate. Bazinul construit înainte de anul 1990 este dotat cu două piscine dintre care una este pentru copii. Preţul de