Sunt destui cei care mă tot întreabă: de unde-mi vine zilnic inspiraţia? Cum de reuşesc să coc, în fiecare dimineaţă, câte o poveste pentru cititorii "ring"? Din ce licoare divină îmi trag ideile, în ce călimară fermecată îmi moi penelul electronic atunci când mă aşez în faţa mesei de lucru?
...Din capul locului trebuie să vă spun că perioada de tristă amintire de dinainte de ’89 mi-a lăsat totuşi în minte un slogan în care chiar cred: "Nu cantitatea contează, ci calitatea!". Deci, nu mă grăbesc să mă împăunez, adăugând, în fiecare zi, în arhiva personală, câte un articol de ziar! Sunt perfect conştientă că cele geniale sunt extrem de puţine, dacă nu chiar absente cu desăvârşire! Admit că unele sunt, poate, bunuţe. Dar nu neapărat prin măiestria condeiului, ci mai degrabă prin tema aleasă. Căci, până la urmă, ăsta e secretul: să faci, în viaţă, lucruri care să-i "atingă" pe cât mai mulţi. Şi când spun "atingă", mă refer la sensul pozitiv al unei atari "atingeri", căci, nu-i aşa?, cu toţii tânjim să ne înrolăm în armata oamenilor de bine.
Revenind la întrebarea din titlu, cred că-i voi dezamăgi pe cei care aşteaptă răspunsuri savante, sau, în orice caz, explicaţii spectaculoase. Subiectele mele nu trebuie căutate cu lumânarea. Ele-mi roiesc în jur, precum albinele în jurul stupului, atunci când matca le dă "Adunarea!". Merg pe stradă, iar, în stânga şi-n dreapta, subiectele se înlănţuie, incitante. Intru în televiziune - subiectele stau cuminţi şi mă aşteaptă, pe la toate etajele, de-a lungul şi de-a latul (păcat că Regulamentul intern îmi interzice cu desăvârşire să "dau din casă"!). Intru în apartament şi din nou subiectele mă trag de mânecă: adolescenţii şi problemele aferente reprezintă un etern subiect de inspiraţie. Deschid televizorul: subiectele se prăvălesc, în cascadă, peste mine. În ziare - colegii mei de breaslă îmi suge
