* unii au primit amenzi de câte 25 milioane de lei vechi, fiindcă îşi desfăşurau activitatea fără a avea aviz de funcţionare
În urmă cu câteva zile, biroul Inspecţie Comercială din cadrul Poliţiei Locale Brăila a efectuat un control în Piaţa Mare - Hală. Scopul declarat al acţiunii a fost "protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite". Au fost verificaţi în total 44 agenţi economici, dintre care 11 au fost sancţionaţi cu amenzi ce însumează 14.100 lei (141 milioane de lei vechi).
Poliţia Locală informează printr-un comunicat de presă că cele mai mari sancţiuni, în valoare de 2.500 lei fiecare, au fost încasate de societăţile comerciale "Cospect Com" SRL, "Razlecamus" SRL şi "Thalia Trade" SRL, pentru că îşi desfăşurau activitatea fără a avea aviz de funcţionare. Alţi şase agenţi economici au fost amendaţi cu câte 1.000 lei pentru nu îşi avizaseră autorizaţia de funcţionare pe 2013. Au mai fost aplicate două sancţiuni în valoare de 400, respectiv 200 lei, unor Întreprinderi Individuale. Este vorba despre ÎI Capreanu, care nu îşi afişase denumirea firmei, respectiv ÎI Angelescu, care nu a fost în măsură să prezinte certificatul cu noţiuni fundamentale de igienă.
* unii au primit amenzi de câte 25 milioane de lei vechi, fiindcă îşi desfăşurau activitatea fără a avea aviz de funcţionare
În urmă cu câteva zile, biroul Inspecţie Comercială din cadrul Poliţiei Locale Brăila a efectuat un control în Piaţa Mare - Hală. Scopul declarat al acţiunii a fost "protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite". Au fost verificaţi în total 44 agenţi economici, dintre care 11 au fost sancţionaţi cu amenzi ce însumează 14.100 lei (141 milioane de lei vechi).
Poliţia Locală informează printr-un comunicat de presă că cele mai mari sancţiuni, în valoare de 2.500 lei fiecare, au fost încasat