Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cabinet de neurologie infantilă la Târgu-Jiu

Publicat in Exclusiv Gorj, joi 23 mai 2013 ·

Spitalul Judeţean Târgu-Jiu va avea de anul acesta un cabinet de neurologie infantilă, dar şi o secţie de urologie operaţională. Pentru realizarea celor două departamente este necesară angajarea unor medici, însă momentan posturile în sistemul sanitar sunt blocate. Cu toate acestea, managerul privat Cristian Vlădoianu susţine că nu vor fi probleme, iar angajările se vor face. În cadrul unităţii spitaliceşti există deficit de medicii în cadrul mai multor secţii. Noi medici

Cristian Vlădoianu, directorul unităţii spitaliceşti, dă asigurări că se fac demersuri pentru realizarea celor două cabinete. „Suntem pe cale să aducem un cabinet de neurologie infantilă în Policlinică, e în derulare organizarea unui concurs pentru un post de medic ATI, specializare foarte rară la care s-au înscris deja doritori şi totodată, datorită colaborării cu Facultatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, sunt şanse foarte mari ca din toamnă să avem un cabinet de urologie operaţională. Deci e vorba de doi medici care urmează să ajungă la Târgu-Jiu”, a precizat managerul privat al SJU Târgu-Jiu. Posturi deblocate la jumătatea anului

Potrivit ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, se vor face angajări însă abia de la jumătatea anului. „Deblocarea posturilor din sistemul sanitar va avea loc probabil în a doua jumătate a anului, după luna iulie, după ce vom şti cum se va face rectificarea bugetară. În acest moment, angajările în sistem se produc după principiul «pleacă un om, vine un om». Referitor la rectificarea bugetară, am sesizat deja Ministerul Finanţelor pentru o rectificare pozitivă la Ministerul Sănătăţii. Totul depinde însă de modul cum merge economia. Datele pe care le avem până acum sunt pozitive, încurajatoare, însă trebuie să fim prudenţi şi precauţi, având în vedere declinul multora dintre economiile din zona euro”, a afirmat ministrul Sănătăţii, citat de presa cen

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°