Evoluţia pozitivă a economiei SUA, care se reflectă în cea mondială, a determinat o creştere a cererii de dolari, implicit o reducere a achiziţiei de aur sau a altor monede considerate drept un refugiu, precum francul elveţian. În aceste condiţii, moneda helvetă a trecut pe o pantă descendentă faţă de euro sau dolar, ceea ce a determinat, în ultimele zile, o scădere mai mare a cursului. Astfel, ieri raportul francului faţă de euro a coborât la 1,26 unităţi, ceea ce a făcut ca media anunţată de BNR să scadă de la 3,4907 la 3,5693 lei, nivel care se mai înregistra la începutul lui iulie 2011, şi mai jos cu 19 bani faţă de finalul anului trecut. Cursul euro a coborât uşor, de la 4,3485, maximul ultimelor patru săptămâni, la 4,3465 lei. Piaţa s-a deschis la 4,3520 – 4,3540 lei, în creştere faţă de închiderea de marţi, valori care s-au menţinut până aproape de jumătatea zilei, când au apărut ordine de vânzare de valută care au împins euro până la 4,3440 lei. La ora 14:00 cotaţiile erau de 4,3430 – 4,3460 lei. Leul s-a apreciat şi faţă de dolar, cursul scăzând de la 3,3781 la 3,3601 lei. În regiune, moneda poloneză se menţinea faţă de euro în ecartul stabilit la începutul săptămânii, 4,17 – 4,19 zloţi, în timp ce moneda maghiară continua să se aprecieze, ieri întărindu-se la 288,6 – 289,8 forinţi. Investitorii de pe pieţele internaţionale se arătau ieri prudenţi, ei aşteptând declaraţiile pe care urma să le ofere şeful Rezervei Federale americane, Ben Bernanke, în faţa unei comisii a Congresului, referitoare la politica monetară a instituţiei pe care o conduce. Aceasta a hotărât să continue programul său de achiziţii de obligaţiuni ale Trezoreriei SUA sau a companiilor americane, care are o valoare lunară de 85 miliarde dolari. În aceste condiţii perechea euro/dolar urca ieri la 1,2904 – 1,2955 dolari. La Sibiu, euro se tranzacţiona pe iunie la 1,2922 – 1,2953, respec