Meteorologii au emis o nouă atenţionare nowcasting cod galben de ploi, descărcări electrice şi vijelii, valabilă în patru judeţe din partea de sud-est a ţării.
UPDATE: Potrivit ANM, între orele 13:50 şi 15:00, în jumătatea de vest a judeţelor Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila, dar şi în partea de sud şi est a judeţului Buzău, sunt prognozate intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni şi averse de ploaie, ce pot cumula 20-25 l/mp.
Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM
În această dimineață, meteorologii au informat că vremea va deveni instabilă în cea mai mare parte a țării, din această după-amiază și până vineri dimineață.
Astfel, vor cădea averse, ce vor avea şi caracter torenţial, și grindină, însoțite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, care trecãtor vor lua aspect de vijelie.