Orice om trece prin momente grele în viață. Pentru multă lume e vorba fie de o boală grea, pierderea cuiva drag sau cine știe ce alte nenorociri. Românii mai au un necaz de adăugat la această listă: sinistrul miros de transpirație care se simte vara în toate mijloacele de transport în comun care circulă prin țara noastră. Cei care merg mai des cu mașina poate nu înțeleg cum pot asemui cancerul cu putoarea generată de concetățenii noștri care se opun săpunului, dar ei nu au mai simțit niciodată cum îți poate muta nasul mireasma rezultată din combinația babă obeză imună la deodorant și boschetarul nespălat de câțiva ani. Ei bine, emoțiile pe care le simți când dai de un astfel de miros se pot rezuma, fără nicio problemă, în cele cinci stagii ale durerii, după cum urmează:
Negare: Te urci într-un tramvai sau autobuz. Observi moșul cu o pată galbenă pe pantaloni și aurolacul care tronează pe locurile rezervate invalizilor. Și te lovește. De cele mai multe ori, n-o să-ți accepți soarta din prima: „Nu are cum să pută și-n mașina asta. Nu se poate. Uite, sunt deschise geamuri, tipul din fața mea pare spălat. Nu cred că pot fi atât de ghinionist încât să simt în gât mâncarea în chiar fiecare mijloc de transport în comun în care mă urc. Nu-i posibil!”. Și totuși, uite că e posibil! Și de-asta te apucă dracii…
Mânie: Începi să-njuri în gând: „De ce mama și, în general, toată familia dracului nu se spală ăștia deloc? Înțeleg, n-ai bani de deodorant, dar ție nu-ți pute așa încât măcar să-ți faci un rahat de duș!? Nu ți se pare chiar nimic ciudat când propriii copii fug de tine plângând și țipând „uite, mami, monstrul puturos!”!? Crezi că glumesc!? Uite, boschetarul n-are unde să se spele, dar baba aia preferă să se pișe pe ea, decât să plătească la apă! Țărani necivilizați!” Și tot așa. La un moment dat însă obosești…
Negociere: Devine clar că nu ai cum să sc