Studente, doctoriţe, geoloage, inginere şi chiar călugăriţe îşi pun şorţul masonic să se desăvârşescă. Nu fac politică, dar sunt organizate ca într-un guvern şi au mai multe grade ca-n armată. Deşi nici în DEX nu apare femininul de la „mason”, româncele au avut acces la cele mai înalte grade de perfecțiune încă de acum un secol.
Ceremonia masoanelor e plină de simboluri. Un profan se uită la ele ca vițelul la poarta nouă. La Ziua Porților Deschise, presa a avut acces doar în prima parte
Sursa: MARIAN ILIE
Marea maestră își poartă gradul masonic pe deget. Abia ne lasă să îi pozăm inelul cu triunghi gravat cu doi de 3
Suvenirurile și trofeele înșirate în living amintesc de culturi din întreaga lume
Fațada casei masoanelor impresionează prin ornamentele în relief. După drapel, vecinii o confundă cu o ambasadă
Masoneria feminină din România are origini îndepărtate. Încă de acum un secol, femeile au avut acces la cele mai înalte grade de perfecțiune, la fel ca bărbații
Sursa: Facebook
Lanțul de Unire al Marii Loji Feminine a României, cu ocazia celebrării a 90 de ani de existență
Sursa: Facebook
Cum intri pe Mecet, undeva în apropiere de Piața Iancului, ai impresia că eşti în Bucureştiul interbelic. În jur, numai case îmbrăcate în verdeaţă şi o linişte mistică. Imobilul care găzduiește Marea Lojă Feminină a României este singurul care are tricolorul arborat la frontispiciu, gard înalt și mat, putând fi confundat ușor cu o ambasadă. Când se deschide ușa, parchetul începe să scârțâie sub picior și te trezești brusc într-o adevărată galerie de artă. Tablouri şi pe pereţi, şi pe podea, statui cu elefanţi aducători de noroc, veioze retro şi o bibliotecă ticsită de cărți. Singurul element de noutate, ascuns într-un colț, e sistemul de supraveghere video, pe care rulează imagini din toate cot