Având obligaţia de a înscrie trei echipe de juniori în campionat, pentru a nu fi penalizată cu 9 puncte, Sportul Vişina a încheiat un protocol cu CSS Corabia. Grupele nu evoluează sub denumirea clubului ce activează în Liga a III-a, iar acest lucru ar putea să-i coste depunctarea.
Dacă în Liga a II-a cluburile care nu deţin minimum cinci grupe de juniori, nu au drept de participare, în Liga a III-a condiţiile sunt mai puţin aspre. Potrivit articolului 34, din ROAF, cluburile care nu au trei grupe de juniori riscă doar o penalitate de 9 puncte. Oficialii grupării clubului ce activează în eşalonul al treilea, CS Vişina Nouă, au încheiat un protocol de colaborare cu CSS Corabia. De altfel, în regulament este permis acest lucru. „Federaţia Română de Fotbal, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, poate organiza campionate şcolare de nivel judeţean şi naţional, pe categorii de vârstă şi sex, pe baza unui protocol de parteneriat, încheiat anual între cele două părţi”, se arată la alineatul 7, articolul 34, din ROAF. Însă, alineatul 8, al aceluiaşi articol, specifică faptul că jucătorii trebuie să fie legitimaţi pentru echipa respectivă. „ Pentru a participa la jocurile oficiale din campionatele naţionale ale juniorilorA, A1, B, C, D şi E, jucătorii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: a) să fie legitimaţi pentru echipa clubului respectiv cu drept de joc, potrivit prevederilor cuprinse în regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal; b) să se încadreze în limitele de vârstă stabilite prin regulamentele competiţiilor”, potrivit ROAF. În cazul actual, grupele de juniori activează sub denumirea de CSS Corabia, ci nu CS Vişina Nouă.
Oficialii Sportului nu iau în calcul depunctarea
Directorul sportiv al echipei Sportul Vişina, Adrian Rafailă, consideră că nu se poate ajunge la depunctare, având în vede