IAȘI. Un tânăr a fost urmărit din întâmplare de polițiști, care au aflat și de ce fugea individul: avea droguri asupra sa.
Pe data de 21 mai, în jurul orei 19.00, polițiștii au vrut să-l ia la întrebări pe stradă pe Vasile A. (26 de ani), din municipiul Iași, care, în momentul legitimării, a fugit, fiind prins după o urmărire de aproximativ 500 de metri.
În urma controlului corporal efectuat, asupra sa au fost găsite două plicuri din plastic ce conțineau o substanță vegetală de culoare verde oliv, mărunțită și uscată.
Cele două plicuri au fost ridicate, urmând a fi înaintate laboratorului de specialitate, în vederea expertizării.
În cauză a fost întocmit un dosar penal conform Legii nr.143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.