* Micii comercianţi vor să înfiinţeze o asociaţie patronală, care să fie funcţională din toamnă
Micii comercianţi din ţara noastră intenţionează să înfiinţeze o asociaţie patronală, care să le reprezinte interesele şi să-i ajute să fie competenţi pe piaţa noastră şi în celelalte ţări.
Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, a precizat, ieri, într-o conferinţă de profil, că retailerii noştri de talie mică se confruntă cu numeroase probleme, una dintre acestea fiind reprezentată de marile lanţuri de comercianţi.
Potrivit domniei sale, faptul că marile magazine sunt amplasate inclusiv în centrele oraşelor este un obstacol în calea funcţionării şi dezvoltării reţelelor comerciale mici, afirmă domnul Butnariu, subliniind: "În celelalte ţări europene, marile magazine sunt aşezate la periferiile oraşelor. În România, însă, acestea sunt amplasate în zone centrale şi ultracentrale, fapt care duce la perturbarea concurenţei, distorsionând atuurile pe care le au micii retaileri. Aceştia luptă cu mentalitatea cumpărătorilor, personalizând efectiv marfa pe gustul fiecărui client".
Preşedintele CCI Iaşi nu exclude o formulă de asociere între micii retaileri şi marile lanţuri de magazine.
Comercianţii de talie mică văd o concurenţă şi în retailerii foarte mici, respectiv "magazinele de familie, care se regăsesc în scările blocurilor".
* Firmele mici, aproape de blocarea activităţii, din cauza plăţii TVA la încasare
O altă problemă a retailerilor de talie mică, ce se extinde la nivelul tuturor întreprinderilor mici şi mijlocii, este aplicarea sistemului de plată a TVA la încasarea facturii.
Potrivit lui Paul Butnariu, "lipsa de predictibilitate a cash-flow-ului, sincopele de lichiditate generate de plata aleatorie a TVA, precum şi pierderea contractelor comerciale cu clienţii care sunt companii mari şi preferă