Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvarea locurilor de muncă în CEO cu ajutorul nemților, o idee moartă în fașă!

Publicat in Gorj Domino, joi 23 mai 2013 ·

Potrivit presei naționale, reprezentanții unor concerne germane ar avea intenția de a cumpăra lignit din Oltenia. Economica.net anunță pe surse că nemții vor până la 2,5 milioane de tone de lignit pe care să-l achiziționeze de la CEO. Directorii companiei spun însă că nu au înaintat nicio ofertă de preț. Mai mult, că transportul cărbunelui ar fi mai scump decât marfa în sine.

Este vorba despre o afacere de 30 de milioane de euro, care ar permite companiei, în primul rând, să-și păstreze salariații. Surse din CEO au declarat pentru Economica.net că mai multe companii germane au solicitat şi primit cotaţii de preţ şi transport pentru 2,5 milioane de tone de lignit din Oltenia. Și, „dacă înţelegerea va sta în picioare, în conturile Complexului Energetic Oltenia ar putea intra până la 30 de milioane de euro în acest an, societatea ar scăpa de surplusul de cărbune, iar minerii vor scăpa, cel puţin temporar, de spectrul şomajului”.

„Nu cred”

În opinia directorului Diviziei Energetice, Aurel Medințu, afacerea nu are șanse să se deruleze: „Din experiența mea profesională, vă pot spune că este neeconomic să transporți cărbune pe distanțe mari. Or, în aces sens, mă îndoiesc că firmele germane s-ar încumeta să achiziționeze lignit de la noi… Profit ar înregistra doar dacă l-ar primi gratuit! În realitate, costul transportului ar fi uriaș. Nu cred în posibilitatea încheierii unui astfel de contract”, spune acesta. Directorul susține însă că nimeni din companie nu a trmis vreo ofertă, deși în presa națională a fost evidențiat acest lucru: „L-am întrebat pe directorul Antonie (șeful diviziei miniere, n.red), care mi-a spus că nu a fost înaintată nicio ofertă de preț companiilor germane”.

Cu barja pe Dunăre

Surse din CEO au declarat, pentru Economica.net: „Au venit mai mulţi reprezentanţi ai unor concerne germane pentru a se interesa de o cantita

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 15 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 48 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 34 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum 53 minute
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum 2 ore
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°