Eram deja la cîteva sute de metri în aer, într-un avion Zlin 142 – o aeronavă cu două locuri şi un singur motor, destinată acrobaţiilor aeriene. Decolaserăm lin, de pe iarba aerodromului de la Clinceni, iar acum zburam deasupra celor 33 de hectare ale aerodromului. Era liniştitor, odihnitor chiar, să priveşti de sus pămîntul pe care îl abandonaseşi, pentru scurtă vreme, pentru înaltul cerului. Cu toate acestea, aveam inima strînsă. Însă nu din cauza vreunui sentiment de nesiguranţă sau neplăcere, ci de teama că pilotul de la manşă, care mă purta acum pe deasupra lumii, se va feri să-mi arate fie şi puţin din minunăţiile pe care le desenează pe cer, în timpul zborurilor acrobatice.

DE ACELASI AUTOR În jurul lumii Printre nori Păstrătorii ordinii aeriene Faţa nevăzută a zborului Parcă ghicindu-mi gîndul, pilotul Alexandru Ion a tras deodată scurt de manşă, săgetînd cerul cu botul aeronavei îndreptat în sus. Într-o clipă, inima mi se urcase în gît. La fel cum, tot într-o clipă, a coborît apoi drept în stomac, odată cu apropierea ameţitoare şi rapidă a avionului de pămînt, într-un unghi înclinat suficient de abrupt pentru a da senzaţii necunoscute unei persoane a cărei experienţă în domeniul aviatic se rezuma la cele cîteva zboruri cu diverse companii de linie şi ce-a văzut prin filme. Au mai urmat, apoi, felurite viraje, schimbări de altitudine şi o trecere paralelă cu solul, la o distanţă care mi-a părut suficient de mică încît cei de pe aerodrom să ne poată atinge.

Apoi, Alexandru Ion m-a readus cu picioarele pe pămînt (la propriu), cu cea mai lină aterizare pe care mi-aş fi putut-o închipui. Dacă în timpul zborului amuţisem, încercînd să asimilez cu toate simţurile minunea pe care o trăiam, după coborîrea din cabină aveam o mulţime de întrebări. „Ce aţi văzut acum e nimic“ – mi-a spus el zîmbind.

Un salt înapoi în timp ni-l arată pe Alexandru,