Vivi Răchită, căpitanul echipei Petrolul, dezvăluie amănunte inedite de la finala Cupei câștigată în 1995 în fața Rapidului Sursa: EVZSursa: ADI DOBRE
1 /.
Echipa de fotbal Petrolul Ploieşti s-a calificat marţi seară în finala Cupei României. După 18 ani, „găzarii” vor juca din nou cu trofeul pe masă. Relaxaţi după succesul din prima manşă, 3-0 în deplasare, ploieştenii au pierdut returul cu Oţelul Galaţi, scor 1-2. În ciuda jocului slab al favoriţilor, fanii Petrolului, veniţi din nou în număr mare în tribunele stadionului „Ilie Oană” din Ploieşti, au creat o atmosferă incredibilă. Suporterii ploieşteni „ameninţă” că vor repeta coregrafia şi pe 1 iunie, pe „Arena Naţională”, la finala cu CFR Cluj (ora 20.45, în direct, la Pro TV şi Digi Sport).
Fost căpitan al echipei Petrolul la succesul din 1995 şi antrenor al „găzarilor” la ultima promovare, acum doi ani, Valeriu Răchită a rememorat pentru Evenimentul zilei drumul care a dus la câştigarea Cupei României acum 18 ani şi spune că actuala generaţie a echipei Petrolul e capabilă să aducă un nou trofeu la Ploieşti.
„Am jucat pe un deal”
„Gândul mi-a fugit imediat la succesul nostru din 1995, atunci când, cu o echipă formată aproape în exclusivitate din jucători prahoveni, dăruiţi trup şi suflet Petrolului, am câştigat Cupa deşi nimeni nu ne dădea vreo şansă”, îşi aminteşte cu bucurie Răchită.
Fostul căpitan al „găzarilor” a fost cel care a marcat primul gol în campania care a dus la câştigarea Cupei şi cel care a încheiat seria loviturilor de departajare din finala cu Rapid! „Îmi amintesc şi azi meciul de la Mătăsari, cu Minerul, primul din acel sezon al Cupei României. Am jucat pe un deal! Vestiarul era într-o cămăruţă cu godin. A fost de coşmar. Am visat la câştigarea trofeului abia în semifinale, după confruntarea cu Universitatea Cluj. În finală, jucam împotriva unei echipe, Rapid, în